Istoria localității

Satul Hîrtopul Mare, r-nul Criuleni, atestat la 15 ianuarie 1495

Șoseaua bună, asfaltată, de importanță republicană face legătura între Criuleni și Orhei. Cam la mijloc de cale, ea traversează o lacalitate veche și frumoasă – Hîrtopul Mare. La sf. Sec.XV era o siliște mica, pe care Ștefan cel Mare le-o întărește fraților Nistor și Crăciun. Acum, cică, se cunosc pe aici cel puțin 154 de așezări ale geților din sec.IV-III î.e.n., incl. una chiar din Hîrtopul Mare.

Cu mult înainte de fondarea satului actual aici a fost un sat și o fortăreață cu o vechime de 2.400 – 2.200 de ani. Cetatea era situată pe o frunte de deal, numită Șanțul Turcului, deoarece are pe ea un șanț nu prea adânc. Aici se mai găsesc uneori bucăți de lut ars și de oale, tipice pentru epoca timpurie a fierului, sec. IV-III î. Hr.

Pe Delniță s-a păstrat și o movilă ce mărturisește că și pe aici au trecut cu turmele lor de vite cetele de nomazi din stepele asiatice.

Istoricii pretind că localitatea , în timpurile ei vechi, se mai numea și Cotelnici. Deoarece la acea vreme Cotelnici apare în documente cu hrisoave neânsemnate, dar ele sunt destul de frecvente și revelatoare.

Referitor la denumirea satului se poate spune că ea provine de la un cuvânt din slavona veche „Vârtop” ceea ce înseamnă peșteră. În înțeles mai larg cuvântul „hârtop” semnifică o formă negativă de relief generată de alunecări de teren sau în urma ridicării scoarței terestre. De obicei „hîrtopul” are o configurație de amfitetru, având și pante foarte abrupte. Cu alte cuvinte un hârtop este o vale în semicerc.

Satul în 1817 avea 31 de livezi, 32 de vii, o moară, 50 fălci de pădure, 94 de gospodării, 14 văduve, 12 burlaci, 9 mazili, un ruptaș, încă 5 ruptași de vistierie, un nobil, 2 preoți, 3 dieci, un paracliser. Pe la 1835 un proprietar mai înstărit în Hîrtopul Mare era Matvei Cotruță, mai erau și alți boernași: Vasile Brîncă, Ion Țigănaș, Pavel Țigănaș, Manolache Scurtu, căruia i se mai zicea mazilul Toader Lașcu. În genere, în aprilie 1835 în sat viețuiau 19 familii de mazili, 7 familii de ruptași. În 1870 Hîrtopul Mare avea deja 238 de case cu 1.259 de locuitori.  Ca și în satele vecine , în 1872 satul îndură o grea epidemie de holeră, iar în 1875 – o ciumă de animale, care îi afectează și pe oameni.

În 1879 Hîrtopul Mare devine un important centru de vânzare a tutunului, care aici îl cultivau mulți oameni. Aici veneau negustori din orașe chiar destul de îndepărtate.

Secolul XX vine cu o dezvoltare continua a satului. În 1904 sunt consemnate 402 case, în care viețuiesc 2.270 de suflete. Din 1907 Hîrtopul Mare are legătură telefonică cu Orheiul. Din 1909, satul are punct medical. În 1910 satul are deja 530 de gospodării cu 2.870 de locuitori. În subordinea satului intră așa numitul cătun Cotelnici cu 2 case și 7 locuitori. Ceva mai târziu apare și o moară de vânt, școala primară, 7 cârciumi, biserica și reședința de voloste, iar în 1933 satul avea deja 2 școli primare, 14 băcănii.

În 1940 satul ajunse cu 2.995 de locuitori, iar în vara anului 1941 vin rușii din nou să acapareze pământurile dintre Nistru și Prut, să instaureze o nouă rânduire socială, iar cu ei vine și sângerosul război din 1941-1945, îngrozitoarea foame din 1946-1947, deportările și colectivizarea. Satul, însă, își urmează calea înainte. În 1968 se dă în folosință o casă de cultură cu 400 de locuri și o bibliotecă sătească cu două săli spațioase, una pentru adulți și alta pentru copii.

Pe oglinda unui iaz mare, de lângă satul Hîrtopul Mare se află stațiunea „Satul Moldovenesc”, care deja a doua oară găzduit  Festivalul Înternațional al Clopotarilor Ortodocși, la care au participat clopotari din Moldova, România, Ungaria, Rusia, Bielarus, Ucraina, Letonia ș.a. E o sărbătoare unică a întregii creștinități de pe Terra. Clopotnița este dotată cu 12 clopote de diferite mărimi – de la 524 kg până la 4 kg.

 Satul Hîrtopul Mic, r-nul Criuleni, com. Hîrtopul Mare. Atestat 1974.

Satul Hîrtopul Mic este o localitate relativ tânără. De la întemeierea sa au trecut doar două secole. Moșia sa însă păstreză numeroase vestigii care dovedesc că așezările de aici au o istorie milenară, ele existând și în timpurile de până la Hristos. Pe moșia actuală a satului au fost găsite dovezi că aici a existat o localitate cu câteva secole înainte de Hristos.

Locul respectiv a fost evidențiat de către arheologul Ion Gh. Hâncu în 1980 și se află la nord-vest de zona intravilană fiind situată la o distanță de 1-1,5 km lângă o râpă cunoscută oamenilor din sat și din împrejurimi du denumirea „Râpa Cetățuii”. Teritoriul aflat la est de râpă este numit de băștinași „Cetățuia”(Ștețui). Această denumire însăși ne mărturisește că însăși sătenii au remarcat vestigiile unor foste vechi întărituri, în acest loc, la suprafața pământului s-au găsit cioburi de ceramică, cărbuni de lemn, oase de animale, pietre, bucăți de lut ars. După ce aceste vestigii au fost examinate minuțios , s-a ajuns la concluzia că aici a existat o așezare a geților din secolele IV-III î. Hr. https://www.facebook.com/watch/?v=736664824395698

Mai întâi a apărut aici schitul de maici, care se afla la loc greu și pustiu în codru. Stareță aici a fost maica Anastasia Guțoaie. Iar în 1809 a fost luată decizia de închidere a schitului și în 1810 a avut loc transferul maicilor la schitul Ciurova. În urma investigațiilor întreprinse au fost descoperite documente inedite  referitoare la existența schitului, precum că în 1774 deja exista schitul Hîrtopul. Iar dacă e numit Hîrtopul, înseamnă că exista și sătucul. Mai pe urmă se găsesc informații precum că era denumit și Hîrtop Mic, și Hîrtop Schit, și Hîrtopel.

Documentele de arhivă ne arată că acesta era un sat răzeșesc, dar între răzeși se derulau niște vrajbe, care s-au prelungit mulți ani la rând și din care cauză, probabil, a fost desființat și schitul.

Localitatea Hîrtopul Mic a fost populată de la începuturi de către oameni care iubeau libertitatea și aveau un nivel material relativ ridicat. Primele date statistice despre populația din Hîrtopul Mic sunt din 1803 „Hîrtopul răzeșesc”, care se află în ținutul Orhei era populat de 54 de gospodari, care plateau impozite. Iar în 1820 dispunem de o situație exacta a categoriilor sociale care locuiau în „Hîrtopu” anume: 12 gospodării „duhovnicești”, 5 gospodării de boiernași, 11 gospodării de mazili, o gospodărie de ruptași, două gospodării de „cazaci”,3 gospodării de „meșcianini” sau mic-burghezi, 14 gospodării de „malorusâeni”, o gospodărie de bulgari, o gospodărie de polonezi, 92 de gospodării de șărani moldoveni, 4 gospodării de țigani robi, o gospodărie evreiască. Întreaga populație locuia în 168 de case și 40 de bordeie.

În a doua jumătate a sec. XIX-lea localitatea se extinde considerabil, crește atât numărul de case, cât și al populației. Recensământul din 1930 stabilește deja un total de 329 de gospodării, numărul locuitorilor era de 1476 persoane. Majoritatea populației era de origine etnică românească. Printre cei mai înstăriți locuitori ai satului Hîrtopul Mic erau indicate Nicolae Castraveț, Andrei Leahu și Aftenie Lebedinschi.

Epidemiile de holeră din 1866 și 1872 nu ocolesc nici acest sat, băgând în pământ mulți oameni. Mai apoi, în 1875, dă și o ciumă cruntă în vite.

În anii postbelici numărul populației din Hîrtopul Mic a evoluat nesemnificativ, către anii 1989 în sat existau 517 gospodării cu un total de 1450 locuitori.

Locuitorii satului cultivau tutun, se ocupau cu albinăritul, care le aducea  un venit bun. Ultimii ani ai sec. XIX sunt marcați cu un șir de secete cumplite, care îi bagă pe plugari în mari datorii. Tot atunci o furtună puternică a răsturnat  moara de vânt a lui Vasile Balan.

În anii 1865-1866 funcționa în sat o școală parohială și învățau 16 elevi. Anual părinții plateau cite 4 ruble de argint. Iar prima școala primară din Hîrtopul Mic a fost deschisă în 1888.

Prima biserică cu hramul Sf. Nicolae a apărut în 1813 așezată pe un loc frumos în pădure și era construită din lemn, mai apoi îm 1846 biserica veche din lemn a fost reclădită din piatră, care a funcționat până la finele anilor 30 ai secolului trecut. În 1933 în sat au început construcția unei biserici noi, a bisericii actuale, care este un adevărat monument de arhitectură cu care se mândrește satul.